Alergam la toți sfinții, apoi mi-a venit un gând: Stau în casa Sfântului Nicodim!

Mama se îmbolnăvise foarte tare. Era din ce în ce mai rău. Așa a rânduit Dumnezeu ca în perioada aceea să ajung pe la Ierusalim. Și m-am rugat, am dat pomelnice. Am alergat pe acolo peste tot, prin toate bisericile, mănăstirile și locurile atât de pline de har din Țara Sfântă. La toți sfinții m-am rugat cu tot sufletul, să fie bine și cu mama. Dar de acasă îmi spuneau că e tot mai rău.

Atunci mi-a venit un gând: Umblu, uite, prin atâtea locuri, mă rog la toți sfinții… Dar eu acasă în mănăstirea mea, ce sfințenie am!

Am sunat pe maica stareță și i-am spus că nu se rezolvă nimic cu mama. Atunci mi-a răspuns: Ia-o și adu-o cu tine la mănăstire!

O să moară pe drum, îmi spunea sora mea, unde vrei să te duci cu ea?

Că moare, că trăiește, adu-o cu tine! a fost răspunsul.

Și am hotărât să ascult. Am adus-o pe mama cu mine. N-a murit. A trăit ca soră de mănăstire încă cinci ani și jumătate. Când se apropia de moarte s-a învrednicit și de sfântul chip îngeresc al călugăriei.

Am socotit totdeauna că asta este o minune!

Citiți și: Toată viața l-a strigat: Sfinte! Sfinte! Sfinte!

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: