Am dăruit icoana Sfântului, iar el ne-a făcut o primire minunată în mănăstirea sa

În urmă cu câțiva ani, am primit în dar o icoană mare a Sfântului, pe care, atunci când un prieten a venit în vizită și a admirat-o, i-am oferit-o acestuia și i-am cerut scuze Sfântului că „l-am dat”.

După o vreme, eu și sora mea, Elisabeta, ne căutam o locuință provizorie, și era destul de urgent deoarece se apropia Crăciunul. Am reușit să găsim o locuință și ne-am mutat pe 26 decembrie, chiar de ziua Sfântului, iar primul lucru pe care l-am observat când am intrat, a fost o iconiță magnet a Sfântului Nicodim pe frigider, și când ne-am uitat în calendar și am văzut că este chiar ziua prăznuirii sale, ne-am bucurat foarte mult și am înțeles că Sfântul a venit încă o dată la noi.

După un an de la această întâmplare, împreună  cu prietena noastră, Cristina Maria, ne-am propus să mergem într-un pelerinaj de o zi în preajma sărbătorilor de iarnă, mai exact pe 2 ianuarie, iar obiectivul principal era mănăstirea Bistrița din Vâlcea, apoi mănăstirile din jur.

La final, când ne pregăteam să ne întoarcem spre București, Cristina, foarte hotărâtă, ne-a spus „fetelor mergem și la mănăstirea Lainici și la Tismana!”. Noi eram bucuroase, mai ales după întâmplarea cu icoana Sfântului, ne doream foarte tare să ajungem, însă ora era deja târzie și Cristina urma să meargă la lucru a doua zi. I-am spus că nu este timp, însă ea a insistat. Am pornit spre Lainici, a condus ea, apoi când am plecat de la Lainici, m-a rugat pe mine a conduc spre Tismana. Am rugat-o pe Elisabeta să pună pe GPS drumul spre București pe unul din telefoane și pe celălalt mănăstirea Tismana, și să o lăsăm pe Cristina în spate să doarmă.

Urmând drumul spre București, Elisabeta mi-a spus că trebuie să fac stânga de două ori, însă eu de ambele dăți, nu am văzut că s-ar face alt drum și am continuat drumul drept.

La un moment dat, GPS-ul a anunțat că mai sunt 5 minute până la mănăstirea Tismana, și am ajuns în fața porților care păreau închise, așa că ne-am gândit să ne închinăm de la poartă și să plecăm. Elisabeta a ieșit prima din mașina și a împins puțin portile, care spre surprinderea noastră nu erau încuiate cu lacăt. Am deschis, am urcat spre a doua poartă a mănăstirii, care era tot descuiată.

Ajungând în pridvor, am văzut ușile bisericii închise, iar la geamul din clădirea unde se aflau chiliile maicilor am zărit o fată care lucra pe laptop pe care am rugat-o să roage o maică să ne deschidă biserica dacă se poate, pentru a ne închina la moaștele Sfântului Nicodim, însă aceasta ne-a spus că nu îndrăznește să le deranjeze pe maici, că se odihnesc, iar slujba începea peste o oră, la ora 23:00.

Fiind foarte obosite, nu mâncasem aproape nimic, ne-am gândit să ne închinăm la mormântul Sfântului și apoi să plecăm spre casă. După ce ne-am închinat am vrut să ne întoarcem la mașină, însă poarta era închisă cu lacătul. Deși am încercat toate trei să o deschidem, nu am reușit, așa că ne-am întors la mormântul Sfântului, așteptând să apară cineva să ne deschidă, deoarece nu mai era nici fata care lucra la laptop ce o zărisem la geam.

Ne-am așezat în genunchi la mormântul Sfântului, de unde se simțea o căldură. Deși afară era foarte frig, noi simțeam doar căldura de la mormântul Sfântului și nici nu am simțit cât de repede a trecut acea oră.

Maicile au început să vină spre biserică. Una dintre ele ne-a întâmpinat și a rămas uimită.* Nu înțelegea ce căutam noi trei fete acolo la ora aceea, ne-a întrebat cum ne cheamă, iar noi i-am povestit toate cele petrecute și că ne dorim să ne închinăm la Sfântul Nicodim. Atunci maica, foarte drăguță, ne-a invitat să ne închinăm și ne-a spus că dacă totuși Sfântul ne-a adus și tot el ne-a deschis poarta, să rămânem totuși la slujbă, apoi să dormim acolo, ne odihnim și plecăm în siguranță dimineața, spre București. Și să stăm liniștite că va ajunge la timp Cristina la lucru. Ne-a dus la masă, unde toate erau delicioase, apoi am stat la slujbă și la final, Maica Stareță ne-a oferit daruri, icoane cu Sfântul (exact la fel ca aceea pe care o dăruisem), iconițe magneți, cărți și cd-uri ce conțineau cântari de acolo.

După ce ne-am întors în București, multe binecuvântari au venit, și am simțit ajutorul Sfântului Nicodim, atât de mult în viețile noastre! Iar cu maicile am păstrat legătura și vizităm mănăstirea cu mult drag, unde de fiecare dată suntem întâmpinate cu atât de multă dragoste! Îi mulțumim Sfântului pentru toate bucuriile și pentru că ne-a primit atât de frumos și maicilor pentru dragostea lor.

Bianca Ana Maria

* Uimirea maicilor era mai mult decât întemeiată: maica stareță însăși încuiase poarta (pe care fetele au aflat-o întâi deschisă, iar mai apoi închisă) de cu seara!

Citiți și: Icoana Sfântului izvorăște mir

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: