Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Cădeam din picioare, dar am devenit un om aproape normal

Mă numesc Laurențiu și sunt din Târgu Jiu. Până în 1999 viața mea a trecut normal, chiar frumos. În acel an mi s-a descoperit o boală gravă, de care nu am știut până atunci. În 2005 am avut crize grave, am trecut prin momente grele, imposibil de descris în cuvinte. Am plecat în stare gravă la spital la București și acolo pot spune că am trecut prin chinuri groaznice.

În puținele clipe de somn de care am avut parte mi s-a arătat în vis o biserică mare cu o cupolă care strălucea în razele soarelui. Când m-am trezit, mi-am spus că este un semn de la Dumnezeu. Mi-am dat seama că Dumnezeu este cu mine și mi-am spus că eu trebuie să lupt ca să trăiesc. Când am ajuns la Târgu Jiu mergeam sprijinindu-mă de pereți, dar semnul de la Dumnezeu m-a pus pe gânduri.

Mi-a căzut în mână istoria mănăstirii Tismana și viața Sfântului Nicodim de plecarea de pe muntele Athos și până la întemeierea celei mai vechi mănăstiri din Țara Românească. Mama mea Maria, care a fost alături de mine tot timpul a luat hotărârea să meargă la mănăstire și să se roage pentru mine, în timp ce eu, așa cum puteam, mă rugam acasă.

A găsit aici la mănăstire atâta înțelegere și milă din partea maicilor încât a început să vină mai des. Aproape toată lumea vorbea despre mine deși nu mă văzuseră niciodată. Mama s-a rugat cu lacrimi în ochi la mormântul Sfântului Nicodim, iar maicile mă pomeneau în rugăciunile lor. Cât era iarna de grea, mama era prezentă la mănăstire și se ruga.

Încet-încet, viața mea s-a schimbat, am început să merg, mă simțeam mai bine, și am ajuns în vara lui 2006 să merg la mănăstirea Tismana. Am dat ochii și cu maicile care s-au rugat pentru mine. Le mulțumesc din suflet atât lor, cât și părintelui.

Acum mă simt bine, vin mai des la mănăstire și mă rog la Sfântul Nicodim. Eu, care mergeam sprijinindu-mă de pereți, eu care cădeam din picioare, care am stat o lună nemâncat, am devenit un om aproape normal.

Am venit la Tismana să le mulțumesc celor care s-au rugat pentru mine și nu voi înceta niciodată să spun: Mare este puterea Ta, Doamne și a Sfântului Nicodim!

Citiți și: Rugați-vă la Sfântul Nicodim! Pe mine m-a vindecat!

Publicitate
%d blogeri au apreciat: