Ce sunt acelea flori de ceară?

Pentru mine Sfântul Nicodim este strâns legat de Mănăstirea Tismana – nu îi pot separa, de aceea voi vorbi mai întâi despre această Mănăstire.

M-am născut și am copilărit foarte aproape de acest locaș sfânt (în Târgu Jiu) astfel că de copil mergeam periodic la Tismana – cu părinții, cu școala, cu surorile și mai târziu cu prietenii…

Este un loc drag inimii mele în care m-am regăsit, mi-am găsit pacea, am găsit soluții și de multe ori mi-am vindecat sufletul.

Mă întorceam mereu și mereu în acest loc, făcând abstracție însă de Sfântul ei străjer până acum câțiva ani (2017) când rugăciunile mele către Sfântul Nicodim au prins viață în mine, au început să-mi miște inima, să mi-o crească… Simțeam o bucurie care îmi inunda toată ființa de fiecare dată când vorbeam cu Sfântul și mai ales simțeam răspunsurile la toate frământările mele. Ştiam că Sfântul îmi răspunde la toate bucuriile și tristețile mele pe care i le spuneam cu o mare sinceritate, că se bucură pentru că îl căutăm, îi vorbim și mai ales pentru că îi iubim locul pe care l-a ridicat pentru noi – sa ne fie nouă de ajutor și de folos.

Această relație cu locul și cu Sfântul Nicodim pe măsura trecerii anilor s -a adâncit, precum un copac care în fiecare an a devenit și mai viguros având rădăcinile și mai bine înfipte în pământul ce-l susține.

De fiecare dată, în ultimii  patru ani, când vin de la București la Tismana, după ce  opresc  mașina în parcarea mănăstirii, grăbesc pasul ca să-l  întâlnesc mai repede pe Sfântul meu care simt cum mă așteaptă cu bucuria părintelui care își întâmpină și revede copilul după multâ vreme.

Este mare bucurie în mine atunci și nici nu știu cum să îi spun mai repede cum a fost călătoria și cât de mult mi-a lipsit de când nu ne-am mai văzut și bineînțeles îi mulțumesc că m-a ajutat să ajung cu bine, că mă primește cu atâta iubire și bucurie și că mă ajută atât de mult în toate!

De doi ani obișnuiesc să vin și de ziua Sfântului în luna decembrie. Anul trecut am ajuns la Tismana în Ajunul Crăciunului. Era o atmosferă de mare sărbătoare în mănăstire – urma să înceapă slujba de seara și două trei-maici din biserică erau ocupate cu ultimele pregătiri. Ca de obicei, după ce am sosit, m-am așezat la mormântul Sfântului meu să-i  povestesc ca un copil tot ce dorea sufletul meu. I-am simțit bucuria revederii și mai ales dragostea cu care mă învăluia pe mine, pe maici, slujba, pe preoți, toată biserica, tot locul de acolo, munții, apele de prin împrejurimi – toate și toți purtam în noi și pe noi iubirea Sfântului Nicodim. Şi dintr-odată, fiind în această stare, mă pomenesc cu Părintele Vartolomeu lângă mine la mormânt cu cădelnita să -l tămâieze. M-am ridicat să îi fac loc părintelui și după ce a îndeplinit ritualul de tămâiere m-a luat în brațe cu atât de multă iubire și mi-a spus: „Te iubesc mult, copilul meu drag!”

Am știut în momentul acela că Sfântul meu drag și iubit lucra și îmi vorbea prin părintele nostru duhovnic. A fost cel mai frumos cadou de Crăciun pe care l-am primit vreodată!

După ce a plecat părintele nostru drag de acolo au venit două maici să aranjeze florile de la Mormântul Sfântului și – uimire totală – una dintre maici îmi oferă două crăciunițe spunându-mi că sunt din partea Sfântului Nicodim.

Bucuria mea era fără limite, fără margini! Tot ceea ce simțeam că venea de la Sfântul meu se materializa și verbaliza prin acești oameni.

Am plecat de acolo spre casa surorii mele din apropiere bucurându-mă de toate luminițele și steluțele de pe case și cântând colinde împreună cu Sfântul meu.

În zilele acelea de Crăciun l-am visat pe Sfântul Nicodim că îmi spunea să aduc data viitoare flori de ceară și să le pun pe mormântul său.

După acest mesaj mă tot intrebam ce sunt acelea flori de ceara? Flori din plastic sau flori chiar făcute din ceară? Dar de ce voia Sfântul astfel de flori și nu naturale? Mă tot întrebam și mă chinuiam să găsesc un răspuns până când am încetat cu nedumeririle și mi-am zis că dacă așa mi-a spus așa o să fac, nu mai comentez nimic cu mintea mea care nu poate înțelege multe lucruri. După câteva zile, am intrat pe internet să mă documentez cu privire la aceste flori – ce sunt și de unde pot fi cumpărate și ce să vezi și să nu crezi: acele flori de ceară sunt de fapt flori naturale, foarte frumoase, care se numesc Lacrima Maicii Domnului sau Hoya, flori care fac mir.

Atunci am înțeles de ce a ales Sfântul Nicodim această floare! Din acel moment, negăsind  niciun contact pe internet, am tot căutat prin florăriile din București această floare, însă nimeni nu știa de existența ei. Văzând că nu e chip să o găsesc așa, am început din nou să caut pe internet un contact pentru a vedea cine o comercializează. Nu am găsit. Nu m-am dat bătută – mă gândeam: cum să mă duc la Tismana, la Sfântul meu drag, fără flori? Atâta  m-a rugat și el și eu ce fac? Nu fac ascultare? Nici nu mă gândeam să ajung acolo fără flori. Cu ajutorul prietenilor mai familiarizați cu tehnica am reușit sa contactez o florărie care chiar în ziua aceea băgase spre vânzare Hoya. Am știut că Sfântul meu e în spatele tuturor acestor lucruri. Le-am cumpărat, dar nu am putut să le iau cu mine când am plecat în vacanță în august anul acesta pentru că nu m-am dus direct în Oltenia. Am stat o săptămână la Sâmbăta de Sus și m-am gândit că pe drum de la căldură le voi pierde. Mi-am cerut iertare de la Sfântul și i-am promis că i le aduc de Crăciun.

Așa am făcut – am plecat  spre Sâmbăta, de acolo spre Polovragi și de acolo spre Glogova (lângă Tismana), unde locuiește sora mea  – fără flori.

Înainte de a ajunge la Mănăstire, într-una din acele zile, m -am dus la cumpărături la Motru – un oraș foarte mic în apropierea Glogovei. După ce am luat tot ce ne trebuia, am luat-o pe o scurtătură ca să ajung mai repede la mașină și în graba mea, încărcată cu sacoșe, dau la propriu peste niște ghivece mici de Hoya așezate pe trotuar de o florărie din apropiere. Recunoscându-le, m-am oprit uimită că găsesc așa ușor și în acel oraș așa de mic această floare. Parcă necrezându-mi ochilor, am întrebat -o pe vânzătoare dacă este Hoya – mi-a confirmat și mi-a spus că numai ea are din tot orasul aceste flori. Le-am cumpărat, deși erau mici, arse de soare și ofilite de atâta căldură și le-am dus la Mănăstire. După vreo două săptămâni mă aflam prin piață din nou la cumpărături – de data aceasta în Târgu jiu – și dau curs gândului de a intra intr-o florărie de acolo. Am cumpărat câteva crizanteme și o întreb pe vânzătoare dacă știe de floarea Hoya. Răspunsul a fost DAA și mi-a spus că are acasă o floare mare, frumoasă Hoya pe care o oprise pentru dumneaei, dar dacă vreau mi-o dă mie. Bineînțeles că am fost de acord și peste două zile eram în posesia florii pe care am dus-o din nou la mormântul Sfântului Nicodim.Știu și simt că acest Sfânt a fost în spatele tuturor acestor demersuri pentru a mă ajuta să aduc aceste flori la Mănăstire pentru motive pe care noi acum nu le știm, dar cu siguranță le vom afla și poate le vom și vedea în viitor.

Acesta este Sfântul Nicodim – bun, blând, grijuliu, înțelegator, iubitor, prietenos, grabnic ajutător, ocrotitor și lista poate să continue cu calități pe care cuvintele nu le pot cuprinde și mintea  nu le poate gândi!

Îl iubesc nespus de mult pe Sfântul meu drag și îi spun, deși Sfinția Sa știe asta, că are un loc special în inima mea! ❤

Simona Brădiceanu

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: