De astăzi înainte, mănăstirea nu va mai duce lipsă de nimic

Cu mai mulți ani în urmă erau lipsuri foarte mari în mănăstire. Maicile o duceau foarte greu. De nici unele nu aveau, nici mâncare, nici haine, nici altele.

Atunci, mâhnindu-se pentru lipsurile obștii, maica stareță de atunci a intrat în chilia sfinției sale și vreme de câteva zile nimeni n-a mai văzut-o. Se ruga.

Când a ieșit iarăși în obște, ne-a spus: Maicilor, mi s-a arătat Sfântul Nicodim și mi-a promis că de astăzi înainte, mănăstirea nu va mai duce lipsă de nimic.

Și putem aduce cu toatele mărturie că până în ziua de azi, cuvântul Sfântului se împlinește cu noi: ne bucurăm de belșug prin purtarea lui de grijă, în toate privințele. Și chiar dacă uneori părea că ne așteaptă lipsuri într-o oarecare trebuință, Sfântul s-a îngrijit întotdeauna să ne aducă exact ce, cât și când aveam nevoie. Pe căi de multe ori neașteptate și cu neputință de planificat omenește.

Citiți și: Alergam la toți sfinții, apoi mi-a venit un gând: Stau în casa Sfântului Nicodim!

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: