Să fie vreo 15 ani de atunci. O doamnă a venit la bucătărie să ne ceară repede o foarfecă și niște pansamente, sau cârpe, orice. Era venită cu un grup de italieni, toți catolici.
În grup era un domn foarte solid. Pe gât, pe ceafă de fapt, avea niște umflături, mari și destul de urâte, ca ouăle de găină, pline cu lichid. Nu vorbea românește, nici el, nici alții din grup. Așa că povestea ne-a spus-o doamna respectivă.
Fusese pe la o mulțime de medici, făcuse tot felul de analize. I se spusese că sunt niște formațiuni foarte periculoase la care nu e bine să se intervină, nici chirurgical, nici în alt fel. Că trebuie să le lase să evolueze singure, să se coacă. Și se chinuia cu ele așa, de ani și ani. După ce s-a lămurit că răspunsul medicilor e același, a început să umble pe la biserici. Evident, la bisericile catolice.
Când a apărut prilejul acestui pelerinaj în România, a venit și el. Și când a intrat în biserică, s-a apropiat de racla Sfântului Nicodim gândind să… îl pună la încercare: Ia să văd. Poți să faci ceva? Poți să mă ajuți? (Odată ajunse lângă el, ne povestea el însuși în italiană, iar doamna care știa românește ne traducea.) S-a închinat, și abia își dezlipise fruntea de raclă, că a simțit un lichid curgându-i pe tot spatele: buboaiele acelea se spărseseră. Cârpele le voiau ca măcar să nu își ude toate hainele.
Era extrem de emoționat. A luat în clipa aceea hotărârea de a deveni ortodox.
Citiți și: Trecut-am prin foc și prin apă
Minunile Sfântului Nicodim de la Tismana 