Înțelepciunea știe cele trecute

Toți cei care văzuseră cu ochii lor vindecarea fetei au dat slavă lui Dumnezeu. Toți au auzit numele Sfântului Nicodim rostit de duhul cel rău, și mai apoi de tânăra prințesă.

Și totuși, vrăjmașul văzându-se biruit, a aruncat cu disperare orbească ultima săgeată, cea care de atâtea ori l-a scos biruitor în inimile oamenilor. A strecurat în mintea împăratului îndoiala: dacă, totuși, nu călugărul este pricina vindecării? Poate că fata s-ar fi vindecat oricum… Dumnezeu poate lucra El însuși, fără să aibă nevoie de unul și de altul. Cine zice că numaidecât rugăciunea sau sfințenia acestuia au făcut-o sănătoasă?

Și a poruncit tuturor să nu pomenească nimic despre boala și mai ales despre vindecarea fetei. Au urcat în liniște către mănăstire. Nu-și anunțase venirea și, răvășit de întâmplarea minunată și de gândurile amestecate ce-l frământau, a hotărât nici să nu mai dea vreo veste. Să-i afle pe călugări așa cum sunt ei, să-i ia prin surprindere.

Surpriza, însă, avea să fie din altă parte decât cugeta împăratul. Căci la poarta de sus, obștea îl aștepta în veșminte de sărbătoare și cu făclii, după toată rânduiala cuvenită rangului său.

Și nici n-a apucat Sigismund să se mire de asemenea întâmpinare, că Sfântul, înștiințat pesemne de Sus de toate cele petrecute, l-a salutat cu smerenie: Să trăiești întru mulți ani, împărate, și să dai slavă lui Dumnezeu pentru vindecarea fetei!

Articolul precedent: Diavoli vor izgoni

Articolul următor: Păstrăv să fie!

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: