Sigismund a rămas în mănăstire mai multe zile, dimpreună cu toată suita sa. Avea să aibă aici și o întrevedere cu Mircea cel Bătrân. Dar deocamdată, ca om căuta cu o privire iscoditoare la cele făcute de călugărul acesta despre care nu știa ce să creadă.
Tot veneau oameni la el, bolnavi fel și fel. Și plecau deplin sănătoși.
Curios lucru! își spunea împăratul, dar viermele îndoielii nu înceta a-l măcina pe dinlăuntru. Vedea și iar vedea lucruri minunate. Vedea că monahii își duc viața după o rânduială a lor. Și cu mintea încețoșată de gândul pe care-l primise, tot nu putea pricepe ce o fi cu toate astea…
Și atunci și-a zis să pună omul la încercare, să vadă ce poate ieși din el.
Băgase de seamă că mănăstirea are mai la vale o crescătorie de păstrăvi. Și că afară de pește, carne de nici un fel nu se pomenește la ei. Că nu este îngăduit monahului să mănânce carne, așa le pusese Sfântul rânduială precum și el învățase din Muntele cel Sfânt unde primise chipul îngeresc.
Așa că a chemat împăratul pe bucătarul său și i-a poruncit să facă rost de unde știe de niște purcei și să-i gătească cum s-o pricepe mai bine. Și să-i aducă la masă, în vase acoperite, precum se cade la mesele cele mari.
Iar în vremea mesei, împăratul a zis către Sfântul Nicodim, mai înainte de a se descoperi mâncărurile toate: Binecuvintează, părinte, acest păstrăv!
Și, minune mai mare înainte de săvârșirea minunii, că Sfântul nicidecum nu s-a mâniat pentru obrăznicia aceasta și pentru înfruntare, măcar că știa prea bine ce ascund vasele cele acoperite. Și cu blândețe, și cu dragoste, dorind a câștiga acest suflet pe care-l vedea luptat de gânduri vrăjmașe, a răspuns: Păstrăv ai zis, împărate, păstrăv să fie!
Și descoperindu-se vasele, s-a pomenit împăratul cu păstrăv înaintea ochilor. Deși știa, știa sigur, ce poruncise cu strășnicie să fie în vase! Și de strășnicia sa, sărmanul bucătar niciodată nu ar fi cutezat să-și râdă.
Totuși, Sfântul… poate că râdea în sinea sa. Nu batjocoritor, nici mulțumit ca de o farsă reușită. Ci de bucurie, că încet-încet, sufletul acesta se prindea tot mai bine în năvodul Împărăției cerești.
Articolul precedent: Înțelepciunea știe cele trecute
Articolul următor: Trecut-am prin foc și prin apă
Minunile Sfântului Nicodim de la Tismana 