Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Sfântul Cuvios Gherasim Mărturisitorul

Mi-am ales locul de care sufletul mi se simte atras, care îmi insuflă mai mult respect și devotament pentru drumul ce-l voi călca.

Cu aceste cuvinte, tânărul frate Grigore Iscu, viitorul Sfânt Gherasim, s-a așezat sub mantia Sfântului Nicodim. Tismana avea să fie pentru el acasă. Aici a îmbrăcat chipul îngeresc, aici a fost hirotonit preot, cele două dimensiuni fundamentale ale vieții și lucrării sale. Aici a făcut primii pași în deprinderea rugăciunii lui Iisus și a deprins meșteșugul luptei celei duhovnicești. Aici a rămas inima sa în tot răstimpul cât voia tainică a lui Dumnezeu l-a purtat prin alte părți.

S-a întors la Tismana, după îndelungi peregrinări în slujba Bisericii, ca și cum n-ar fi plecat niciodată, ca un fiu în brațele maicii sale, dar – de astă dată – ca un părinte al obștii. A dorit să vadă Mănăstirea înflorind duhovnicește, să aducă biserica la forma pe care Sfântul Nicodim o dorise atunci când a înălțat-o.

N-a încetat, mai apoi, să fie monah și preot în temnițele comuniste. Își schimbase doar locul, nu și modul de viețuire. Până în ultima clipă, în haine civile, cu trupul istovit de boala necruțătoare a tuberculozei, în camera muribunzilor de la închisoarea Târgu Ocna, a fost cunoscut drept starețul Tismanei, căci în duh, legătura nu încetase și dăinuie până astăzi, mai puternică parcă.

Prepodobnîi, cuvântul slav folosit pentru cuvioși, are, în fapt, înțelesul de foarte asemănător. Asemănător cu Dumnezeu, cu Hristos. Dar și cu toți ceilalți cuvioși, care urmând aceeași cale au ajuns la același liman.

Foarte asemănător este, cu adevărat, Sfântul Gherasim cu Sfântul Nicodim, în duhul și în chipul alergării sale către cer.

Chemarea sa a fost, ca și a Sfântului, timpurie: a intrat în viața monahală la vârsta de 12 ani. Inteligența sa ieșită din comun, aptitudinile sale lingvistice, cunoașterea profundă a învățăturii Sfinților Părinți, darul de predicator amintesc și ele de cel numit de contemporanii săi tare în cărți, meșter la cuvinte și la răspunsuri.

Cât despre Rugăciunea lui Iisus, Sfântul Nicodim a deprins-o în Sfântul Munte Athos, fiind format acolo tocmai în perioada frământărilor isihaste și a predat-o negreșit ucenicilor săi. Sfântul Gherasim a iubit-o și el și se adâncise îndeajuns în această lucrare încât putea îndruma și pe alții.

Dar și parcursul lor pământesc seamănă întrucâtva: stareți de mănăstire încă din tinerețe, ctitori de biserici, mângâietori și sprijinitori ai celor bolnavi: Sfântul Nicodim – în vremea epidemiei de ciumă, Sfântul Gherasim – în mijlocul bolnavilor de tuberculoză.

Mai mult, însă, îi leagă ascultarea arătată față de voia lui Dumnezeu, dovedită prin multe încercări, dintre care cea mai grea trebuie să fi fost, pentru niște doritori de liniște, mutarea din loc în loc, pentru trebuințele Bisericii, și povara crucii de întâistătător.

Și încă mai strâns îi unește altceva, singurul lucru pe care l-au căutat, l-au iubit, pe care s-au întemeiat și din care și-au tras puterea: dragostea lui Dumnezeu. Căci nici unul, nici celălalt, nu au iubit nimic mai mult pe acest pământ.

Dragostea covârșitoare a lui Hristos către cei ce Îl răstigneau este cea care l-a făcut pe Sfântul Nicodim părinte duhovnicesc al împăratului care l-a pus la încercare în fel și chip și, la urmă, i-a cerut să stea în foc. Tot aceasta l-a purtat și pe Sfântul Gherasim, în ultimele sale clipe de viață, până la patul tânărului care îl torturase cândva. Nu i-a grăit despre ea numai cu cuvântul, ci i-a arătat-o limpede prin mângâierea sa blândă și prin iertarea sa. I-a primit mărturisirea și l-a împărtășit cu Sfântul Trup și Sânge al lui Hristos, făcându-și-l astfel fiu duhovnicesc și ucenic.

Poate tocmai de aceea, Sfântul Gherasim a plecat la cer în zorii zilei de 26 decembrie. Maica Domnului și Sfântul Nicodim l-au chemat în soborul lor, să prăznuiască împreună întru cele de Sus.

Accesați AICI site-ul oficial al Sfântului Gherasim Mărturisitorul.

Publicitate
%d blogeri au apreciat: