Era vară. Nu mai știu exact cum ne-a venit ideea să vizităm Mănăstirea Tismana, ceea ce țin minte este că am fost toți trei de acord, instantaneu. Ne-am organizat în acest sens și iată-ne în trenul spre Târgu Jiu. Simțeam o emoție pe care nu o puteam defini, dar cu toții ne întrebam cum o sa fie, apoi ce vom face, cum vom ajunge, vom putea sta peste noapte la mănăstire….?
Ajunși în Târgu Jiu, am luat autobuzul spre localitatea Tismana, iar de acolo am purces la drum pe jos spre mănăstire. Mai țin și acum minte drumul prin natură, tânjind să ajungem mai repede la destinație.
Am ajuns! Chiar în acel moment, am luat prima decizie bună și sunt sigură ca aceasta a fost luată cu ajutorul necunoscut al Sfântului Nicodim de la Tismana. Am scos din rucsac pachetul de țigări și bricheta și am spus: din acest moment, nu o să mai pun niciodată gura pe țigară! Tigările erau pentru mine un moft, o răzvrătire, o modalitate de a ieși în evidență.
Am intrat în Sfânta Mănăstire și totul a decurs lin și organizat, toată mini-excursia noastră.
Acolo, am cunoscut-o pe maica P., care a avut grijă de noi, atât sufletește (ne-a dat sfaturi, ne-a îndrumat și ne-a certat), cât și trupește (ne-a trimis să dormim în căsuța de lângă intrarea în mănăstire și ne-a dat să mâncăm).
A doua zi, maica P. ne-a îndreptat pașii spre schit, apoi spre căsuța Maicii Vartolomeea și ne-a dat o sarcină: să-i ducem merinde maicii Vartolomeea.
Drumul nostru este demn de poveștile spuse de bunici la gura sobei. Mai întâi, am ajuns la schit, iar măicuțele de acolo ne-au dat câte ceva să-i ducem Maicii Vartolomeea. Ne-au spus să ne continuăm drumul, chiar dacă va fi greu… Noi am rămas un pic îngândurați, căci nu înțelegeam.
Am început drumul nostru prin pădure, ca într-o poveste. Cred că am mers cam o oră… La un moment dat, am început sa auzim niște urlete, ca de animale, și ni s-a făcut un pic frică. Ne-am gândit dacă să continuăm sau să ne întoarcem… dar ne-am spus: dacă tot am ajuns până aici… trebuia să-i ducem și merindele Maicii Vartolomeea!
Am continuat drumul și, la un moment dat, am văzut mai multă lumină și astfel am ajuns la căsuța din vârful dealului unde locuia măicuța.
Când am văzut-o pe măicuța, am crezut că-i un înger pogorât pe pământ, era atât de frumoasă și în jurul ei se răspândea o liniște nemaiîntâlnită. Ne-a întâmpinat cu căldură și ne-a dat sfaturi, iar noi, în necunoștința noastră, am întrebat-o dacă nu-i este frică să stea singură acolo.
Ne-am despărțit și de maica Vartolomeea iar drumul de întoarcere a fost foarte ușor, noi mirându-ne neîncetat.
Când am revenit la mânăstire, i-am povestit Maicii P. despre călătoria noastră.
La plecarea de la mănăstire, maica P. ne-a dat la toți trei anafură de la Ierusalim și ne-a spus să o luăm când vom simți noi. Ne-a binecuvântat și am plecat.
Această călătorie a fost începutul nostru către credința cea adevărată și simt ca trebuie să-i mulțumim neîncetat sfântului pentru ajutor.
Tot timpul acesta și mult după aceea, prezența Sfântului Nicodim în viața noastră a fost constantă.
Citiți și: M-am lăsat de fumat după 33 ani
Minunile Sfântului Nicodim de la Tismana 