Voiam să plec la mănăstire, dar nu mă mai hotăram odată! Și apoi… așa a fost ispita… că am și făcut ceva ce în clipa aceea mi-a apărut ca o catastrofă, ca o trădare înfricoșătoare. Gata, îmi spuneam, cu asta ți-ai închis ușa în nas! I-ai întors spatele lui Hristos, asta ai făcut!
Eram departe de casă, departe de duhovnicul care cred că se săturase deja să tot audă că vreau să plec, în timp ce viața mea lua continuu o altă direcție, oricare alta, afară de asta. Am intrat în prima biserică și am îngenuncheat sub epitrahil. Înaintea unui preot care nu mă cunoștea. Cu problema vieții mele întregi. Pe care tocmai o mototolisem și o aruncasem la gunoi.
Ultimul gând înainte fusese: Tismana. Era una din mănăstirile despre care-mi pomenise părintele. Una din ele. Un nume, în gol, pe care nu-l asociam cu nimic.
Părintele care se procopsise cu mine acum m-a ascultat cu răbdare. M-a redirecționat delicat înapoi la duhovnicul meu, pentru problema cea MARE. Și apoi, ca să nu plec de la doctor nevindecată, a întrebat: Tismana… Ce sfânt e acolo?
Habar nu aveam. Mă simțeam așa de prost… Nu față de sfântul respectiv, în a cărui casă voiam să-mi car băgăjelul interior și exterior pentru tot restul vieții și pe care, iată, nici cum îl cheamă nu mă interesase. Ci pentru mândria mea. Așa, bocește bine că vrei să pleci la mănăstire și nici nu știi la ce mănăstire te duci! Atunci din cotloanele cele mai dosite și prăfuite ale minții mele, a sclipit dintr-odată un nume, salvator: Sfântul Nicodim! am exclamat, luminată la chip și la suflet că am salvat situația.
Numele în continuare nu-mi spunea nimic, trebuie să-l fi auzit prin moțăială dintr-un ungher al bisericii unde ascultasem (fără să pricep nimic din ea) slujba privegherii. Unde între ceilalți necunoscuți pe care-i amestecam între ei în mintea mea, era și acest Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana.
Părintele nu a mai continuat întrebările, ca să poată afla toate astea. Mi-a spus, însă, simplu, să mă rog pe metanie la acest sfânt.
Am făcut așa. Și continuu să o fac. Din păcate, prea puțin față de câte îi datorez, pentru fiecare zi, noapte și ceas din anii în care m-a îngăduit și mă îngăduie în obștea sa.
Citiți și: Sfântul Nicodim mi-a dăruit un soț… și m-a învățat să-l iubesc așa cum e
Minunile Sfântului Nicodim de la Tismana 