Doamne, poruncește să vin la Tine pe apă!

Nu ar fi vrut Sfântul să ispitească pe Dumnezeu, nici de vreo încredințare a puterii sau a voii Lui nu simțea neapărat nevoia. Se exersase ani îndelungați a desluși glasul Lui și a-l urma. Porunca era limpede: trebuia să treacă Dunărea și să caute dincolo de ea Cascadele ca să înalțe mănăstire. Totuși, nici o luntre nu se ivea…

A așteptat, a așteptat…

Dar cât să aștepți? Ascultarea trebuia împlinită fără întârzieri ori amânări! Atunci Sfântul și-a înălțat gândul la Cel ce poruncise și și-a încredințat Lui necazul său. Apoi, cu nădejde deplină că a fost auzit, de nevoie, s-a pornit peste fluviu cu pasul. Dar ca nu cumva să-i vină vreun gând de mândrie că a ajuns a umbla cu piciorul gol pe valuri ca Însuși Domnul, și-a întins rasa monahală pe apă și întrarmându-se cu semnul Sfintei Cruci, a plutit către țărmul românesc.

Pe la Orșova și Ișalnița de astăzi, localnicii păstrează vie amintirea Cuviosului care a venit la ei plutind pe veșmânt ca purtat pe niște palme nevăzute.

Articolul precedent: Ieși din pământul acesta!

Articolul următor: Lucruri mari vorbești cu cei ce se pocăiesc, ca și cu niște prieteni ai Tăi adevărați

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: