Trecut-am prin foc și prin apă

La minunea cu păstrăvul, răbdarea împăratului a ajuns la un sfârșit. N-a mai putut suferi îndoiala. Gândul tot îi spunea că monahul acesta e un înșelător, că nu-i adevărat tot ce vede, că: uite, uite cum își râde de el! Cu vindecările, putea să aibă vreun meșteșug, tot s-a gândit, dar cu păstrăvul cum o fi reușit?!

Atunci, prins în menghina gândurilor, a hotărât să se lămurească. De-a binelea!

Am văzut, părinte, zise el, că multe și minunate lucruri poți face. Iată încă și minunea aceasta pe care noi cu toții am văzut-o aici la masă. Am dori să vedem de la sfinția ta, încă o dovadă, mai limpede, despre puterea cu care le faci. Am auzit noi că aceia de o credință cu tine, de sunt sfinți, pot chiar și în foc să stea și să rămână întregi și nevătămați. Și dacă nu cumva te temi, am voi și noi să te vedem trecând o încercare ca aceasta, ca să ne putem încredința desăvârșit de îndrăzneala ce o ai la Dumnezeu. Și cu făgăduință îți făgăduiesc că de vei ieși cu bine, eu însumi mă voi boteza în legea ta și de mult bine te vei învrednici de la mine.

Dar de vei cuteza a te împotrivi poruncii mele, și nu vei voi să te supui încercării, mult vei pătimi de la noi, pentru necinstirea adusă unei fețe împărătești înaintea atâtor oameni slăviți. Nu numai tu, ci și cei de un neam și de o credință cu tine, căci avem putere din destul a face aceasta. Și de vei cerca și vei fi biruit, neizbutind să faci dovada ce ți-o cerem, iarăși mânia noastră se va revărsa peste toți ai tăi. Ca să se învețe tot omul a nu lua în râs pe stăpânii lor, cărora mai vârtos se cuvine a le aduce cinste cu bună cuviință.

Și iarăși, nu s-a uitat Sfântul la înfricoșările cele cumplite ale împăratului, el care o viață întreagă slujise Împăratului celui ceresc. Nu s-a temut de focul cel material care era împreună slujitor cu el Ziditorului a toate. Ci nesocotind înfruntarea acestui om lumesc și ispitirea lui cea îndrăzneață, a cerut o noapte de răgaz. Silindu-se să câștige sufletul lui.

Și s-a rugat.

A doua zi, în fața bisericii, în mijlocul curții și a toată mulțimea, sub ochii împăratului și ai lui Mircea, domnul țării, care venise și el, s-a încins un foc mare pentru încercarea ce se hotărâse în ajun.

Sfântul a venit netulburat în priveliște, împreună cu diaconul Antonie, ucenicul său cel mai de aproape, copilul ce odinioară îi arătase locul Cascadelor și care mai apoi se făcuse monah sub povățuirea sa. Înveșmântați în odăjdii frumoase, ca pentru un mare praznic, și având cu ei și o cădelniță, au pășit fără teamă în flăcările mai înalte decât creștetele lor.

Și dogorea focul pe cei ce priveau de nu se puteau apropia. Iar Sfântul și ucenicul său stăteau în mijlocul văpăii nevătămați. Și au ieșit din foc fără să li se ardă chiar și un fir din părul capului lor. Și iarăși au intrat în flăcări, de multe ori, petrecând cu totul câteva ceasuri bune în dogoreala aceea.

Iar la sfârșit de tot, ca să risipească deplin tot gândul de îndoială ce sfredelise sufletul împăratului și care iarăși amenința să-l ia în stăpânire, a luat sfântul colțul veșmântului ce-l purta și l-a atins de flăcări numai puțin, iar acesta s-a pornit a arde. Măcar că până atunci se păzise neatins. Și se păstrează acest veșmânt în mănăstirea sa până astăzi, ca un odor de mare preț.

Și cu aceasta s-a încredințat împăratul desăvârșit. Și, cum mărturisește întâia raclă în care s-au adăpostit moaștele Sfântului, a primit Sfântul Botez, primind numele de Matei, și având ca naș pe Mircea cel Bătrân.

Și a urmat apoi a dărui mănăstirii și o cădelniță de aur și alte multe înlesniri și danii, necălcându-și cuvântul său împărătesc.

Articolul precedent: Păstrăv să fie!

Articolul următor: Și ne-ai scos la odihnă

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: